loader
Foto

Dialoguri memorabile la „Seratele Muzicale Iosif Sava”, în prima săptămână din 2023 | VIDEO

În prima săptămână a noului an, TVR Cultural a transmis dialogurile lui Iosif Sava cu reputați muzicieni și oameni de știință români, în cadrul emisiunii „Magia Seratelor Muzicale Iosif Sava”. Emisiunea este difuzată de luni până vineri, de la miezul nopții.

 

Luni, 2 ianuarie, TVR Cultural a difuzat dialogul lui Iosif Sava cu reputatul dirijor Cristian Mandeal.

De-a lungul carierei sale, Cristian Mandeal (născut în 1946) a dirijat peste 1.000 de concerte, în 35 de țări din Europa, Asia, America de Nord și America de Sud și a participat la numeroase festivaluri.

S-a perfecționat la Berlin, cu Herbert von Karajan, apoi, în anul 1990 a studiat suplimentar, la München, sub îndrumarea lui Sergiu Celibidache. În 1987, devine dirijor permanent al orchestrei Filamornicii „George Enescu” din București, unde devine mai întâi prim-dirijor și apoi director general al Filarmonicii.

După anul 2009, când a părăsit pupitrul Filarmonicii, și-a continuat cariera mai mult peste hotare, având colaborări cu multe dintre cele mai importante orchestre ale lumii.

Cristian Mandeal este un promotor al muzicii lui George Enescu, fiind de două ori și director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu” din București. Din 2008, s-a ocupat de pregătirea tehnică și artistică a Orchestrei Române de Tineret.

(w882) Cristian M

Cristian Mandeal. Sursă imagine: bucharestcompetition.ro

Marți, 3 ianuarie, TVR Cultural a transmis dialogul lui Iosif Sava cu scriitorul Octavian Știreanu.

Știreanu (născut în 1952) este absolvent al Facultăților de Matematică (Universitatea din Cluj) și Filosofie (Universitatea din București), iar din 1979 a lucrat în presă. A fost membru fondator al Clubului Român de Presă.

A fost politician PD, PSD și consilier prezidențial în mandatul lui Ion Iliescu (2000-2004). A fost parlamentar timp de trei legislaturi.

(w882) Octavian È

Octavian Știreanu. Sursă imagine: PSD

Miercuri, 4 ianuarie, TVR Cultural a difuzat dialogul lui Iosif Sava cu reputatul dirijor Erich Bergel (1930-1998).

Erich Bergel a fost dirijor al Filarmonicii din Oradea, apoi din Cluj, în 1959 fiind arestat și închis în mai multe temnițe comuniste, fiind acuzat că dirijase lucrări religioase. A fost amnistiat în 1962, însă regimul nu i-a permis să se angajeze decât trompetist în orchestra Filarmonicii din Cluj. Situația se schimbă în 1966, când este singurul dirijor care îl poate înlocui pe Fritz Mahler.

În 1968, a primit o bursă de studii la Berlin, Herbert von Karajan fiind impresionat de un manuscris al lui Bergel despre „Arta fugii” a lui Johan Sebastian Bach. S-a stabilit permanent la Berlin în 1972, cariera sa internațională bucurându-se de un mare prestigiu.

(w882) Erich Berg

Erich Bergel. Sursă imagine: Radio România Cultural

Joi, 5 ianuarie, TVR Cultural a transmis dialogul lui Iosif Sava cu omul de știință Claude Nicolau (născut în 1936).

Între 1964 și 1968, a fost primul director al Centrului de Radiobiologie al Ministerului Sănătății din România.

A lucrat în domeniul biomedicinei în Germania, Franța și Statele Unite ale Americii, iar între 1991 și 1997 a condus Divizia de Cercetare și Dezvoltare a Sângelui la Center for Blood Research din Boston și a fost visiting professor la Facultatea de Medicină a Universității Harvard, între 1991 și 2002.

A dezvoltat un vaccin pentru terapia bolii Alzheimer. În prezent, este visiting professor la Tufts University, Friedman School of Nutrition Science and Policy și fondator al companiei NormOxys.

(w882) Claude Nic

Claude Nicolau. Sursă imagine: researchgate.net

Vineri, 6 ianuarie, TVR Cultural a transmis dialogul lui Iosif Sava cu Radu Șerban Palade, profesor universitar și medic chirurg (născut în 1944).

A fost șef al Comisiei de Bioetică din cadrul Ministerului Sănătății, a fost reprezentantul României ca expert în bioetică al Consiliului Europei și este fondator al Societății Române de Chirurgie.

Este unul dintre medicii care au promovat chirurgia minim invazivă în România.

 

#ARHIVATVR