Între 15 și 21 aprilie, la „Istoria literaturii române contemporane”, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să afle, de la regretatul critic literar Alex Ștefănescu, mai multe despre viețile și operele semnate de Petre Pandrea, poetul Emil Brumaru, George Bălăiță, Matei Călinescu, Mircea Cărtărescu , Nicolae Labiș și Ion Caraion. Emisiunea este difuzată de luni până vineri, de la ora 17.50, iar în weekend de la ora 18.50.
Petre Pandrea - publicist (1904-1968): luni, 15 aprilie; ediția - aici
Emil Brumaru, poet (1938-2019): marți, 16 aprilie; ediția - aici
George Bălăiță, romancier (1935-2017): miercuri, 17 aprilie; ediția - aici
Matei Călinescu, scriitor, critic și teoretician literar (1934-2009): joi, 18 aprilie
„Generația care s-a afirmat după 1960 a fost o generație a entuziasmului (...) un avânt în plin regim comunist. Această generație avea mai mult talent și entuziasm decât cultură și avea nevoie de lideri de opinie care să aibă o pregătire intelectuală prin care să impună respect, inclusiv în fața autorităților.
Un asemenea lider de opinie a fost Matei Călinescu. S-a născut într-o familie bună, a fost prieten cu fiul lui Tudor Vianu, Ion Vianu, care va ajunge cândva un vestit psihiatru, și l-a mai avut coleg pe un tânăr poet, Miron Chiraleu, care a fost închis la un moment dat și care s-a sinucis în închisoare, fapt care a zguduit conștiința lui Matei Călinescu, după cum a mărturisit ulterior. I-a cunoscut pe Alexandru Paleologu, pe Marcel Petrișor și pe alții. A fost prieten cu mari scriitori ai generației lui, ca Nichita Stănescu sau Nicolae Breban. (...)
În 1973, când a fost trimis în SUA, Bloomington, ca lector, a hotărât să rămână acolo și să nu se mai întoarcă în 1974, așa cum trebuia. L-a susținut în această privință, printre alții, și Mircea Eliade. Dintre toate cărțile publicate în România până la plecarea sa în SUA se remarcă eseul monografic „Conceptul modern de poezie”, care a contat foarte mult pentru mișcarea literară românească și a influențat-o în bine”, explica Alex Ștefănescu.
„Așa cum un balerin are tehnică, ceea ce îl ajută în timpul spectacolului să se desfășoare în perfectă libertate, așa și un poet are tehnică, în sensul că, în momentul compunerii poemului, el ajunge, într-un anumit fel, să se joace chiar cu propriul lui univers, cu propriile lui metafore, cu limbajul în genere”, arăta Matei Călinescu, într-un interviu din 1970.
„Rolul acestei cărți este comparabil cu acela al „Panoramei poeziei universale contemporane”, publicată de Baconsky. Adevărata vocație de poet Matei Călinescu și-o manifestă într-un mod neașteptat, într-un eseu filosofic, intitulat „Viața și opiniile lui Zacharias Lichter”. Zacharias Lichter are un model real, un fel de filosof în zdrențe, care hoinărea pe vremea aceea prin București. Principala sa caracteristică era urâțenia, dar este o urâțenie polemică față de lumea din jur, care se străduiește să fie frumoasă, este o urâțenie care demonstrează că gândirea nu are nevoie de nimic decorativ ca să se exprime. Pare un profet, un om al nimănui și, în același timp, și un om al colectivității, este un Petre Țuțea, un Iisus Christos, este o reminiscență a profeților de altădată. Nu vom ști exact ce reprezintă, dar tocmai această nedefinire a sa îi face farmecul lui Zacharias Lichter.
După 1989, când s-a desființat în sfârșit cenzura în România, Matei Călinescu a revenit de multe ori în țară, spre bucuria celor care îl cunoșteau și prețuiau, dar și spre încântarea celor care abia acum făceau cunoștință cu opera lui.
A publicat noi cărți, printre care o carte remarcabilă, scrisă în tandem cu prietenul său din timpul tinereții, Ion Vianu, o carte intitulată „Amintiri în dialog”. Este o carte care, în mod stereoscopic, din două unghiuri diferite, reconstituie o epocă și o aventură intelectuală. Matei Călinescu continuă această aventură intelectuală, astfel încât, atunci când ne plictisim de tot felul de seriale cu împușcături, am face bine să ne angajăm în urmărirea acestei explorări a necunoscutului în care s-a angajat Matei Călinescu”, adăuga Alex Ștefănescu.
Ediția integrală, aici.
*****
Mircea Cărtărescu, scriitor (n. 1956): vineri, 19 aprilie
„Mircea Cărtărescu a urmat Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București. A frecventat „Cenaclul de Luni”, condus de Nicolae Manolescu, unde predominau poeții, dar și cenaclul Junimea, condus de Ovid S. Crohmălniceanu, unde se manifestau mai ales prozatorii. Tot în 1980, an care a devenit ușor de ținut minte pentru că a generat un nume pentru o întreagă grupare de tineri - și anume optzecismul - a debutat Mircea Cărtărescu cu volumul de versuri „Faruri, vitrine, fotografii”.
Principala caracteristică a poeziei lui Mircea Cărtărescu este risipa de cuvinte, luxurianța lingvistică. Are o atitudine față de cuvinte de risipitor. (...) O carte cu totul neobișnuită este „Levantul”, în care poetul parodiază, cu multă simpatie, stilurile poeziei noastre din secolul XIX și până în perioada când s-a afirmat el.
(...) Mircea Cărtărescu se exprimă simultan prin numeroase instrumente stilistice, ca și cum ar avea la dispoziție o orchestră. „Levantul” poate fi considerat o orchestră de stiluri poetice, o actualizare a poeziei noastre de altădată, făcută de un om care o cunoaște și care o iubește și o privește cu spirit critic (...).
CITIȚI ȘI: MIRCEA CĂRTĂRESCU, ÎN DIALOG CU MIRELA NAGÂŢ, LA „COOLTURA” | VIDEO
În mod surprinzător, Mircea Cărtărescu este mai cunoscut în momentul de față ca prozator decât ca poet. El a publicat, în 1996, primul volum din trilogia „Orbitor” - „Aripa stângă”, roman care a făcut furori. Trilogia, formată din „Aripa stângă”, „Corpul” și „Aripa dreaptă”, a depășit orice așteptare din partea publicului. (...) Poetul se dovedește, ca prozator, un vizionar. Este un neoromantic, el se consideră un scriitor postmodern (...) însă este vorba doar de un efort de autoconvingere, de afiliere, de solidaritate cu generația sa. În realitate, structural, Mircea Cărtărescu nu este un postmodern, ci un neoromantic vizionar și acest vizionarism este foarte evident în romanul „Orbitor” - mari desfășurări de imagini cosmice, tentative eroice de a înțelege apariția vieții, apar până și amintiri din uterul matern. Este pentru prima dată când un scriitor încearcă să aibă amintiri dinainte de naștere și reușește să o facă într-un mod deloc de ironizat.
Mircea Cărtărescu pare să fie editorul „Orbitor”, din care nu a vrut să schimbe un cuvânt, tocmai fiindcă aparține unui scriitor foarte înzestrat, putem citi cartea ca și cum am parcurge un document, o construcție care nu este terminată. Ceea ce este sigur este că Mircea Cărtărescu a atins un alt nivel în creația literară, este un adolescent la 50 de ani, spre deosebire de Mihai Eminescu, care era matur la 20 de ani și că asta face parte din individualitatea lui artistică, iar ceea ce face parte din această identitate nu poate fi respins sau corectat de nimeni”, arăta criticul literar Alex Ștefănescu.
Nicolae Labiș, poet (1935- 1956): sâmbătă, 20 aprilie
„Nicolae Labiș a trăit 21 de ani (a murit din cauza unui accident de tramvai, în 1956) și în acest timp a reușit să scrie o operă impresionantă, a publicat două cărți - „Puiul de cerb” și „Primele iubiri” - și avea o carte pregătită pentru tipar - „Lupta cu inerția”.
Traiectoria lui poetică a avut un mare ecou în epocă, fiind imediat remarcat. (...) Avea o sensibilitate ieșită din comun, dar și o mare luciditate și un dramatism ieșit din comun. Moarte lui a fost deplânsă de o țară întreagă. (...) După 1989, au apărut diverse supoziții: s-a vorbit despre un asasinat politic. Deși eu nu sunt adeptul acestor scenarii, totuși, cred că în cazul lui ar putea fi vorba de un asasinat politic, pentru că deja se adunau piese la dosar pentru implicarea sa într-un proces politic.
În perioada afirmării sale, Nicolae Labiș a avut sincere convingeri comuniste, el face poezie din marxism-leninism și este un caz unic în literatura română (...) Un poem celebru al său, „Moartea căprioarei”, este o capodoperă oficială, dar este o capodoperă, un poem scris la 19 ani de un adolescent genial continuă să fie emoționant și în momentul de față. Acest poem a fost scris, așa cum voia partidul, pe tema dârzeniei. (...)
Tocmai datorită adeziunii sale entuziaste a devenit suspect în ochii autorităților. Era prea convins și prea convingător, era prea nonconformist tocmai prin preluarea prea energică a ideilor epocii.
Nicolae Labiș, cu inteligența lui sclipitoare, a început să-și dea seama că totul este o minciună, a început să se distanțeze de ceea ce se întâmpla în România și, în mod special, în preajma evenimentelor din Ungaria, din 1956, a devenit un lider de opinie al celor care începuseră să conteste regimul comunist. De aceea am spus că este plauzibil ca moartea lui să nu fi fost întâmplătoare, ci să fi fost vorba de un asasinat politic”, arăta criticul Alex Ștefănescu.
Ion Caraion, poet (1923-1986): duminică, 21 aprilie
„«Mă numesc Ion Caraion, sunt poet și nu pot fi dat afară din literatura română nici de vreun partid, nici de vreun dictator, nici de gloanțe». Acest citat îi aparține unui poet care nu mai trăiește, a murit în 1986, expatriat la Lausanne.
Este considerat un poet din „generația războiului”, sintagma fiind a unui critic care făcea parte, la rândul lui, din această generație, Emil Manu. Despre această generație - între care îi mai amintesc pe Dimitrie Stelaru, pe Constantin Tonegaru - se crede că au fost sacrificați de istorie, pentru că n-au putut să publice la timp, au fost arestați. Adevărul este că se face și puțină melodramă în legătură cu soarta lor, întrucât întreaga populație a României, indiferent de vârstă, a plătit scump toate transformările politice din România de după război.
Ion Caraion are o biografie interesantă - a publicat mai multe articole care nu conveneau regimului într-o revistă a lui Tudor Teodorescu-Braniște - „Criza culturii” și „Criza omului”. A fost arestat de pe stradă în 1950 și a făcut cinci ani de închisoare. A stat în libertate câțiva ani și a fost arestat din nou, pentru alte afirmații care nu conveneau regimului și a fost dus la Canal, a făcut temniță la Baia Sprie, la Cavnic, unde s-a intoxicat cu plumb. A fost condamnat, la un moment dat, la moarte, și în ultima clipă i s-a comutat pedeapsa în închisoare pe viață.
Toată această viață zbuciumată i-a alimentat resentimentele față de întreaga umanitate. Opera sa este o operă a refuzului. (...) Versurile lui Ion Caraion sunt secvențele unui monolog sumbru și sarcastic. (...) Uneori, ai impresia că, după ce termină un poem, urmează să se sinucidă. Poemele sale sunt o stenogramă a unui delir (...).
Cititorii lui Caraion au fost dezamăgiți să afle că acest spirit intransigent, acest om care nu accepta nici un compromis, a fost și el unul dintre colaboratorii Securității. Evit, însă, să deschid acest dosar, întrucât mult mai important este să citim opera sa și nu să ne erijăm în judecători ai poetului, care a avut o viață traumatizantă, a fost chiar și condamnat la moarte și nu mai putea să aibă reacțiile pe care în mod firesc le avem noi în momentul de față.
Ion Caraion nu are mare valoare ca poet, poezia sa poate fi considerată mai degrabă un document psihiatric, în schimb, el este, în mod curios, un bun critic literar (...) Ion Caraion a fost un barbar în poezie și un om civilizat în critica literară”, spunea Alex Ștefănescu, la „Istoria literaturii române contemporane”.
****
Toate edițiile emisiunii „Istoria literaturii române contemporane” sunt disponibile pe TVR+.
**** În memoria apreciatului critic literar Alex Ștefănescu, TVR Cultural le aduce telespectatorilor o emisiune îndrăgită realizată de omul de cultură, între 2007 și 2009, dedicată literaturii române contemporane.
