loader
Foto

„Seratele Muzicale” ale lui Iosif Sava, emisiuni-document, la TVR Cultural

Reunite sub titlul „Magia Seratelor Muzicale Iosif Sava”, TVR Cultural redifuzează dialogurile reputatului muzicolog Iosif Sava cu importanți oameni de cultură români, de luni până vineri, începând cu miezul nopții. | VIDEO

 

În săptămâna 5-9 decembrie, telespectatorii TVR Cultural au putut urmări dialogurile lui Iosif Sava cu Octavian Paler - scriitor, editorialist, om politic (5 decembrie), Alexandru Paleologu - scriitor, diplomat, om politic - și muzicianul Dan Grigore - (6 decembrie), Nicolae Balotă - eseist și critic literar (7 decembrie), Nicolae Cajal - savant, virusolog (8 decembrie) și Răzvan Theodorescu - istoric de artă, politician (9 decembrie).

 

​De-a lungul anilor, la „Serata Muzicală”, Iosif Sava a dialogat, între alții, cu Octavian Paler, Ana Blandiana, Augustin Buzura, Mircea Albulescu, Leopoldina Bălănuță, Gabriela Adameșteanu, Petru Creția, Ioana Celibidache, Mihai Șora, Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu.

(w882)

Horia Roman Patapievici. Sursă foto: radioromaniacultural.ro

„Cred că în ceea ce doresc eu - să slujesc muzica- fără integrarea în alte discipline nu poate exista. Și, de aici, acuzele care mi se aduc că neglijez muzica și umblu pe teritorii pe care nu pot fi literalmente decât un diletant. Caut să înving asemenea idei, pregătindu-mă cât pot mai mult. Am și avantajul că am frecventat zone antidisciplinare, că, din copilărie, întrebarea zilnică pe care mi-o punea tatăl meu era „ce carte ai citit astăzi și câte game ai făcut”.

Am făcut un liceu excepțional, în care am învățat că trebuie să citesc în fiecare zi și n-am intrat în nici o sâmbătă la nici un talk-show, cum îi spuneți dvs., la o serată muzicală, fără să parcurg cel puțin șase-șapte cărți și fără să știu esențialul despre omul cu care discut, fie el medic, istoric, politician, muzician, plastician și așa mai departe”, explica Iosif Sava, într-un interviu pentru Monitorul de Iași (în prezent, Ziarul de Iași), din 1998.

(w882) Ana Blandi

Poeta Ana Blandiana, la „Serata Muzicală”. Sursă foto: Captură video Arhiva TVR

Iosif Sava a inaugurat „Serata Muzicală TV” pe Programul 2 al TVR, în 1980. Emisiunea a fost scoasă din grila de programe în 1985 și a fost reluată în 1990, continuând la TVR până în mai 1998.

Esteticianul și criticul de teatru Victor Ernest Mașek nota, în prefața volumului „Muzica și spectacolul lumii. 10 Serate TV” al lui Iosif Sava, publicat la Polirom în 1998: „Oricât ar părea de ciudat, dar emisiunile cu cel mai interesant dialog, cu cei mai incitanţi şi inteligenţi interlocutori şi, probabil, urmărite de cel mai numeros şi consecvent public nu sunt nici „talk-show” – urile d-lui Mihai Tatulici sau ale d-lui Ilie Şerbănescu de la PRO TV, nici „Focul încrucişat” al d-lui Horia Alexandrescu şi nici „Milionarii de la miezul nopţii” ai d-lui Marius Tucă... Nu, pe locul întâi al cotei de audienţă mi se pare a se plasa tot „bătrâna” dar neîmbătrânita „Serată Muzicală”... inventată şi redactată, cu deschidere culturală, inteligenţă şi erudiţie, de fabulosul amfitrion, un adevărat „Falstaff musical”, care este dl. Iosif Sava. Muzica fiind, în acest caz, doar o „parolă axiologică” ce-i apropie şi-i reuneşte în emisiune pe valoroşii săi invitaţi.

(w882) Iosif Sava

Studioul „Seratelor Muzicale”. Sursă foto: Captură video Arhiva TVR

Căci subiectul propriu-zis al „Seratelor” este, de obicei, o foarte deschisă şi incitantă discuţie despre performanţele şi soarta culturii, despre avatarurile sociale pe care le traversăm, despre valoare şi suportul ei moral şi despre tot ce ne-ar mai putea dezvălui personalitatea umană a interlocutorilor săi, într-o adevărată şi pasionantă „radiologie” prilejuită de razele de inteligentă erudiţie a întrebărilor care, cu şiretenie şi interes, le adresează dl. Sava.

Lucru extrem de benefic, căci avem astfel prilejul să cunoaştem personalităţile noastre publice nu numai ca politicieni, artişti, filosofi sau eseişti, ci şi în intimitatea forului lor interior, a gândurilor, problemelor sau nedumeririlor ce-i frământă şi a răspunsurilor diverse sau consonante pe care le dau fiecare incitărilor prezentului.”

(w882) Sora Serat

Filosoful Mihai Șora, la „Serata Muzicală”. Sursă imagine: Captură video Arhiva TVR

Iosif Sava, autor a 47 de lucrări despre muzică, a fost, timp de decenii, una dintre cele mai faimoase voci ale criticii muzicale din România. A făcut parte dintr-o familie în care s-a făcut muzică timp de trei secole: tatăl său a fost violinist la Filarmonica din Iași, bunicul a condus Corul Mitropoliei din Iaşi, iar străbunicul său s-a numărat printe primii absovenţi ai Conservatorului înfiinţat de Al.I. Cuza.

 

#ARHIVATVR